Am ajuns sa fim niste nesimtiti.
Sau poate am fost dar acum ne-am stilat.
Classy Romanians. Avantajele civilizatiei occidentale.
Sa ne fie de bine!
Arhive pe categorii: dezamagire
O lume…nebuna
Cat Stevens spune ca lumea este salbatica,eu as spune ca e nebuna, sau si una si alta.
Cum sa te refugiezi de lumea dezlantuita cand pe zi ce trece ne alienam, notiunea de normalitate, de sanatate mentala devine tot mai mult o utopie sitot mai multi tin discursuri ilogice si incoerente pe strazile cetatii pana sunt identificati si etichetati cu un singur cuvant ca fiind paria.
Ma gandeam 🙂 ca poate extraterestrii (aliens) sunt printre noi si suntem, devenim chiar noi alienatii de elita, sub povara atator si atator poveri de tot felul, ne pierdem ratiunea de a fi, umanintatea noastra in tot intelesul ei devine uitare si chiar devenim salbatici, homo homini lupus (spre amintirea Sophiei cea latinista care trece si se strecoara fara a lasa un cuvant de intelepciune 😉 ) pana la iminenta disparitie a rasei superioare si revenirea la stadiul anterior aparitiei speciei noastre…
Poate ca natura, lumea este a necuvantatoarelor, a celor pe care nu vrem si nu stim sa le ascultam. Probabil am avea multe de invatat de la ele, multe si bune. Asa insa ne devoram spre fericirea celor ce vor ramane sa vietuiasca fara de cei care le-au distrus habitatul si modul ancestral de viata sfarsind prin a se autodistruge, ca dovada a constiintei superioare.
Oh baby, it’s a wild world…
Prea tarziu
Uneori e prea tarziu. Mult prea tarziu. Prea tarziul ca stare de fapt. Prea tarziul care e,de multe ori, in cazul meu ;), prea devreme. Prea devremele care se incheie chiar inainte de a fi inceput. Prea tarziul care isi ia ramas bun inainte de a spune „Buna!”. Daca vreti un fel de „Hello- Goodbye” al celor de la Beatles.
I wonder why 😉
Poate pentru ca sunt un 13 de rosu 😉
Sau tocmai de aceea 😉
Si sa exemplificam cu un urmas al Beatles-ilor si o melodie in mare voga…la vremea ei…la vremea mea 😉
Enjoy !
Etern pasager
Etern pasager intr-un tren fara nas
Alerg prn vagoane,cutreier prin gari
Destinul ar spune ca poate-am fost las,
Dar jur ca am fost dupa tine pe mari
Pe munti si oceane,desert si abis…
Vagonul pierdut l-am gasit fara tine
Amara rasplata, tacut paradis…
Sfanta Mare…
N-am citit romanul lui Zamfirescu „Sfanta mare nerusinare”…titlul il retinusem asa, in virtutea inertiei 🙂
Ma urmarea,cumva, in ultimile zile ca o secure atarnata deasupra capului, doar ca, in loc de coada, securea avea un cuvant care schimba tot sensul executiei fara judecata : „dezamagire”….Sfanta mare dezamagire.
O Triada contradictorie si o asociere pe care numai o situatie-dispozitie o putea etala ca o numaratoare inversa,inca una 🙂 cu parfum occtzidental si miros de mar…putred de data aceasta. Gaunos. Rumen pe dinafara dar teribil de gaunos.
Iluzoriul tintea sa-si ocupe loc printre sfinti si chiar avea pretentii de icoana si uite…da, a treia zi de Pasti (nefericita si neplacuta?oare? coincidenta pascala) chiar l-a si dobandit. Macar intr-o triada de cuvinte asociate nefericit,brutal si adevarat.
Se mai intampla, mi-am zis, in vremuri cumva,candva …uitate. (nuuu).
Se intampla din nou, mi-am zis, in vremuri mai recente…poate acoperite de pulberea fina a timpului dezarticulat, ca intr-un roman SF al lui Philip K. Dick…o tempora.
Si cand se intampla iar, mai ales ca iti spui ca acum e acum si ursitoarele au cernut pana la urma cenusa si a ramas ciobul acela stralucitor de oglinda numit amagire incepi sa crezi in Fatalitate 🙂 si sa-ti pui si a doua pereche de ochelari daca 🙂 nu te-ai lasat cumva pagubas sa mai cauti in pleava drumului, la raspantii, diamantul acela de care prea putini mai au parte,sau deloc, si care l-au transformat in ceva comestibil, menit sa asigure existenta duala a unei minciuni impartasite si accceptate drept covor rosu catre ziua de maine,trambulina efemera spre fericirea mult visata.
Si se intampla iar si razi in sinea ta,apoi razi in hohote si mai apoi te pui pe plans…rasu – plansu sufletului,asa,sa nu te vada nimeni, nici macar cei care isi arunca privirea pe doua randuri virtuale si care uneori tac,alteori ganguresc si rareori rostesc ceva,din prea multa buna cuviinta, nestiind ca aceasta nu duce nicaieri, nici macar la o abisala si inegalabila stare de lucruri…normala.
Seara frumoasa va doresc!
PS
Cantecul mi-a fost sugerat de o postare a unei persoane cu foarte multa sensibilitate artistica.
Multumesc.
Sa ucizi o Pasare Cantatoare
Nimic mai simplu :
– se ia una bucata Pasare Cantatoare;
– se asculta Pasarea Cantatoare;
– se lauda Pasarea Cantatoare;
– se pune intr-o colivie Pasarea Cantatoare, continuand sa fie laudata;
– se asteapta;
– se…ucide Pasarea Cantatoare daca intre timp aceasta nu a procedat precum pitigoiul….alta pasare cantatoare.
– se inlocuieste cu o Pasare Ascultatoare, terna, monotona, eventuala monosilabica dar…Ascultatoare.
– se uita de Pasarea Cantatoare.
Asa se ucide o Pasare Cantatoare.
Aceasta insemnare se doreste a fi o …parabola.
Orice asemanare cu situatii si cazuri de zi cu zi si din vecinatatea noastra NU ESTE INTAMPLATOARE.
Multumesc…Pasare Cantatoare !
De soi
In seara aceasa voi posta o insemnare scurta, ca o constatare, din pacate amara, din „amareala” cuiva,asa cum se exprima.
Poate ca sunt o fire impresionabila, de aceea uneori sunt deraiat catre nenea doctorul 😉 pentru intaritoare de corazon, dar asta mi-e firea si poate ca inima a ramas un pic defazata fata de restul 🙂 sau unde si atatea tentative de a vibra la unison cu o alta (inima,desigur) , o candenta din pacate adeseori stricata de derapajele…’opuse’.
Scurt si la obiect, pentru a nu pierde sirul ideilor.
Ceea ce voiam sa spun este ca unii (altii 🙂 ) sunt dinr-un soi tare ciudat…oricate ai face, oricate ai ‘drege’, oricate le-ai spune si le-ai explica, oricate le-ai arata, cu puterea exemplului personal, cu alte exemple concrete, cu sentimente si chiar cu iubire acesti altii refuza sa priceapa, sa inteleaga ca tu le vrei binele, poate 😉 chiar ii iubesti cand le spui ca a ales o cale gresita si ca se prabusesc in neantul fara de scapare, ca se scufunda de buna voie…tu le intinzi o mana iar ei te lovesc cu piciorul, iti intorc spatele si se uita nu la luna si stele ci doar intr-un ciob care sclipeste si nici macar nu e un ciob de oglinda…cu atat parerea de rau sau / si durerea e mai mare cu cat cei carora le-am intins mana sunt oameni la care tinem si incercam, cumva, sa ni-i apropiem, fie si pret de o clipa, sa-i facem sa vada dincolo de tulburarea unui moment nefericit sau al unei situatii care se perpetueaza intr-o directie negativa…poate chiar ii iubim…dar…
Soiul nu e bun….eu asa cred, daca orice ai face, ai spune, ai incerca,ai iubi ai insisnta, daca acel cineva se pravaleste pur si simplu in negatie si alege o cale (poate facila) si departe de a fi cea corecta (ca sa nu spun morala, poate ar parea pretentios dar credeti-ma…nu este) si persista in a se desconsidera ca om…etc..etc..etc..
Ce poti face decat sa asisti neputincios cand argumentele, declaratiile (nu doar de intentie), incercariel zadarnice de a aduce ratiunea in discutie si de a pune luciditatea chezasa unor hotarari care ne pot marca viata pentru totdeauna si nu in bine, sunt luate nici macar in serios, nici macar ascultate, nici macar sentimentele nu au voce…atunci..totul e in mana lui Dumnezeu.
Poate El e cea din urma sansa, speranta ca Lumina va invinge intunericul si Soarele va straluci din nou dintre norii amaraciunii,tristetii, dezandejdii…
Sa se faca…Lumina !…
And the winner is…
|
De-a valma, devreme
Ca un scrum de tigara scuturat pe marginea unei scrumiere s-a stins printre rotocoale de fum alburii in intunericul noptii. Confuzele cuvinte se stalceau printre dinti nebagand de seama ca povestea cu final fericit era istorie inainte sa inceapa. Parca istoria asta s-a mai scris odata, cumva eram si eu pe-acolo dar n-am bagat de seama ca eram in rolul principal. O umbra prelunga alunecand pe peretii coscoviti , fredonand cantece de odinioara cu parfum de amintire. Valvataia fusese atat de mare incat mistuise si cele din urma vreascuri pastrate pentru..”‘atunci”‘..care atunci? care.'”candva” ?…care…pe care?
N-am fumat niciodata,mi-am zis, metafora asta trebuia sa fie cu aburii expirati intr-o zi geroasa de iarna, poate chiar dintr-un decembrie uitat, un Craciun in transee de beton, lustruind o treime de conserva de pate inghetata si cu …Dumnezeu stie..cat la suta ficat si cat la suta soia, sare si…altele…cand nu stiam la varsta trecerii in maturitate ca in fiecare an pe 25 decembrie este Craciunul…nu ignoranta ci nestiinta copilariei…fericite 😉
Infipte in podea lamele cutitelor scrijeleau neimiloase nu doar amintiri sangerande ci si neputinte aleatorii, resemnari rusinoase si regrete tardive. Ard repede, mi-am zis, prea repede , din ce in ce mai repede…sunt propria-mi lumanare…nu va fi nevoie de alta la momentul…acela…la capataiul mamei n-am vrut sa cred ca va trece ..dincolo si n-am stiut..n-am avut…ard repede si cine nu arde deodata cu mine s-a pierdut si m-a pierdut…ard repede si jarul e deja…cenusa.
Balet
e vremea nostalgiei
din muzici de demult
deschid lumea magiei
atunci cand le ascult
iar mainile grabite
alearga-n tastaturi
cuvinte-nsiruite
ce-ai vrea sa mi le furi
––––––––––
e purul adevar
baletul s-a sfarsit
azi am muscat din mar
si visul a pierit…
Punctul de vedere 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.