E vineri spre seara. Privesc imprejur.
Zice-se ca e peste tot,de jur imprejur.
Am schimbat dioptriile ;).
Nu vad nimic.
Poate ca trebuie sa ascult mai atent sau sa uit.
Uitarea poate ascute simturile uitate.
Sa ne mai uitam imprejur,poate…
Punctul de vedere
🙂 ok, m-am mai uitat şi eu de jur-împrejur şi…jur 🙂 – este! Sigur! Peste tot!
Un sfârşit de săptămână cât se poate de plăcut inimii tale!
Şi mai dă-le-ncolo de dioptrii 🙂 , închide ochii şi-ai să vezi mult mai bine! Tot! 😉
necesar dioptrii
necesar munca
pana cand nu mai vedem nimic
poate prin uk s-o vedea ceva,din cate stiu e o ceataa…
Dap, până când dispărem cu toţii în ceaţă…ca patrupedul acela urecheat 🙂
Daaa, e o ceaţăăă aici…londoneză de-a binelea 🙂 Nu de-acelea sperioase şi de-o inofensivă rază de soare. Aici nu doar ceilalţi, ci chiar tu însuţi îţi pari, la un moment dat, o nălucă şi ajungi să crezi că cel mai bine e să te disipezi cât mai repede în negura fără margini…
Soluţia infailibilă ?
Bella Italia, normal! 🙂
Pentru mine sunt ridicate castelele parasite…imi este dat restul sa-l traiesc nu printre oameni ,ci printre zidurile intunecoase si reci ale tristetii mele…ce straniu loc…am fost legata la ochi cu cuvinte frumoase…de jur imprejur nu sunt decat eu si tic-tacul unui orologiu nevazut…asurzitor ticait…Dumnezeule , unde sunt culorile ? Unde este caldura din muzica lor ? Daca „astazi” nu ma recunosc , oare „maine” ma va recunoaste adierea blanda a vanticelului cald de primavara ?