Povestea Uniunii Europene

Posted on 29 martie 2011 by divulparsiv

A fost odata un taran sarac, dar cinstit, ca de aia era si sarac. El putea fi deopotriva roman, bulgar, ungur, ceh, slovac, polonez,croat
ori sarb, ori albanez, ucrainean, rus, moldovean, ori turc, sau orice alta natie, importante fiind – in acest caz – saracia si cinstea. De
altfel, in diverse variante, povestea circulă si in folclorul nou al amintitelor popoare.
In satul lui, uitat de lume, se auzise ca undeva, departe, peste mari si ţări s-ar afla o cucoana înstărita, cu darnicie fara seaman,
care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu
darurile Cucoanei. Intr-o buna zi si-a pus traista in bat si a plecat la drum.
Ajuns la Palatul Cucoanei celeia mari, a batut la poarta si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa şada şi, fiindca
era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul de-abia s-a atins de ele si si-a spus necazul:
– Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna pe la noi insa-i
cam lunga, tine aproape sase-sapte luni pe an. Ca sa lucrez bine pamantul as avea nevoie de o pereche de incaltari noi. Sunt descult si
mi-e frig, doar atât iti cer.
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate,
batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: – Omule, esti descult si eu te inteleg… Dar, tot ce-ti pot oferi este o bască. Una noua si de calitate europeana – Armani.Tine de frig, de ploaie.”
Daca a vazut asa, omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:
– Totuşi e doamnă bună.Putea să nu-mi dea nimic.
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit cu un deget degerat. Apoi, la sfarsitul verii, istovit de munca pamantului, a
plecat iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni,spunându-i păsul cel vechi:
– Coana Mare, sunt desculţ, o pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine.
Doamna l-a privit iar cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască noua-nouţă, de firmă.
– Daca-i degeaba, merită s-o ia, isi spune la intoarcere ţăranul cel sarac si cinstit.
A mai trecut o iarna grea, cu chiu cu vai si, in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat, omul n-a avut de suferit. A
urmat primavara, vara şi pe când frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit iar de Doamna cea darnica pornind iar spre ea sa-si
incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.
Totusi, nu s-a dat batut.
An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar.
Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si la spital a
trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care,
iute, si-a dat seama de trebuinte, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, având mai multe viteze si
telecomanda.
Omul a multumit si, intorcandu-se in satul său cu masinaria cea aratoasa, a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o
noapte fu călcat de hoti. Acestia nu gasira mare lucru, dar plecara acasa cu saci intregi de basti. In prag de iarna, taranul s-a pomenit
astfel fara nici o basca.
Hotii, oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul.
Asa ca, asezat comod in caruciorul sau silentios,cu mai multe viteze, a pornit iar la drum si s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:
– Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit.Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti.
Doamna l-a masurat din cap pana la brâu, acolo unde incepea caruciorul, si ganditoare i-a spus:
– Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de încălţări. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci.
Nu-mi vinzi mie pământul dumitale?
Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună basca.
Aceasta poveste, ca orice poveste din popor, are autor necunoscut.

Sursa :Internet (email)

………….

Big in Japan

Posted on 11 martie 2011 by divulparsiv

Discutam azi cu cativa colegi si concluzia, ideea e una pe care o aud si acum la tv : daca ne lovea cutremurul de azi din Japonia noi nu mai existam ca tara. Pur si simplu. Si nu sunt fatalist,e doar realitatea in care traim transpusa in conditii extreme,probabile..posibile.

Tiltul,luat din hitul celor de la Alphaville imi suna acum sinistru…nu sa fii „mare’ in Japonia ci..cutremurul cel mare…cutremurul E mare.

„Voi nu stiti sa construiti!”…imi suna in urechi si acum, la destui ani de cand un japonez mi-a spus asta, cumva siderat de ce vazuse la unele santiere ale noastre. „Voi aveti structurile facute in forma de patrat. La noi sunt sun forma de triunghi. E simplu, de la geometrie, stie oricine : triunghiul e o forma geometrica mai stabila decat patratul.” I-am dat dreptate in sinea mea apoi i-am si spus-o. Ai dreptate.Nu sunt specialist in constructii si nici n-am dat atentie la ce forma se ridica din cofraje, armaturi si otel beton.N-am vazut nimic din toate acestea. Doar ceea ce se vede cu ochiul liber, forma patrat,logica,umpluta cu mortar si caramizi despre care auzeam atunci ca nu e buna si ca noi construim prost. De construit prost stiam. Aud acum peste tot ca suntem nepregatiti pentru un cataclism, oricare ar fi acesta.Nu doar de natura telurica dar si economica, sociala, politica. Suntem nepregatiti cam la toate capitolele iar aceasta este o certitudine iar ce vine din urma nu ne da nici macar iluzia ca am putea avea cea mai mica sansa de supravietuire. Suntem prea mioritici. Nu sunt negativist si nici fatalist, am mai zis,constat doar disparitia unei natiuni demna, poate, de o soarta mai buna.

„Da dar la voi nici nu sunt cutremure asa mari, probabil de aceea nu folositi ca forma de baza in constructii triunghiul.” I-am confirmat si din politete combinata si cu nestiinta fenomenului dar si cu experienta cutremurelor simtite ( pe cel din ’77 l-am dormit dar l-am vegheat toata noaptea in fata blocului…asteptand sa se prabuseasca peste noi)…86, 90…si acum vreo 2-3 ani…le-am pierdut sirul si nici nu mai am de ce evenimente sa le asociez spre aducere aminte…Da, la noi nu sunt cutremure suficient de mari sa ne zgaltaie, sa ne miste din inertia asta fatidica si sa ne puna in miscare dupa cum o cer vremurile.

Doamne fereste ca nu a fost la noi! Dumnezeu ne-a aparat de data aceasta,dar data viitoare?

Cata luciditate atata drama : „Voi nu stiti sa construiti!”.

Nu stim si cu mandrie ne laudam si altora : Nici nu vrem, na! Sa crape de ciuda toti…Nu construim pentru ca Manole a zidit-o pe Ana si de atunci si de mai inainte suntem blestemati sa rezidim, sa refacem,sa rescriem…sa arucam cu pietre unii in ceilalti in loc sa punem piatra de hotar a civilizatiei si sa ne ridicam ochii catre stele.

Macar o clipa.

11.03.2011

Doar spre ‘referinta’…Big in Japan…

Japonia inainte si dupa cutremur: click AICI

PPS 14.03.11

Alte comentarii despre cutremur AICI

Romania. Oameni cu care ne mandrim

Posted on 10 martie 2011 by divulparsiv

Intamplator am dat de o pagina web si o stire care la noi a intrat in cotidian. Pentru ceilaiti stirea este spectaculoasa.
Avem romani cu care sa ne mandrim. Ghilimelele va las sa le puneti voi daca veti considera de cuviinta. Citeam undeva ca dupa migratia energica a romanilor oriunde vom ramane minoritari in propria tara. Doar doi(2!) nascuti din noua(9!) sunt cu adevarati romani. Faptul ca ne schimbam obiceiurile si ne manelizam cu o placere sadica,transformandu-ne intr-o natie fara valori si fara cultura proprie, analfabeti ridicati la rang de intelectuali cu diplome universitare luate cu „greu” si la kilogram ne da dreptul sa speram ca maine pentru nou NU VA MAI EXISTA.
Dixit.

Articolul cu pricina :

World’s Youngest Granny is 23 Years Old

Rifca Stanescu has staked a claim on being the world’s youngest grandmother at only 23 years of age. Having eloped with her husband Ionel when she was only 11, the Romanian-born Rifca had her first child, Maria, when she was 12 years old.

Her daughter, Maria, married her own husband at the age of 10 and had her first son, Ion, who is now two years old, just a year later. Unless someone else comes forward, Rifca may hold the title for being the world’s youngest grandmother.

Speaking to UK tabloid, Metro.co.uk, Rifca said that she was happy to be a grandmother but wished more for her daughter, because pre-teen pregnancies are honestly nothing to be proud of.

Metro.co.uk reports that a 29-year old woman in England came forward as England’s youngest grandmother last month when she revealed that her 14-year old daughter had repeated her own mistake by having a child. Speaking to the press, she said, “I felt the colour drain from my face and all I could do was cry.”

Source: Metro.co.uk

Sursa : AICI

Cititi si comentariile. Sunt elocvente.

Cantece in limba spa(r)ga

Posted on 23 februarie 2011 by divulparsiv

Pentru ca suntem in Romania unde exportul de banane,portocale si alte fructe si legume exotice (carora le prieste clima noastra blanda) este mai mare decat exportul de fructe si legume traditionale.

Pentru ca la noi vamile sunt prietenoase si deschise tuturor cu traditionala ospitalitate romaneasca de care au beneficiat inclusiv AC/DC si nimeni nu s-a sesizat atunci ca traditiile noastre sunt multimilenare si neschimbate, inscrise pe podul lui Apolodor din Damasc,dovada vie si azi ca proverbul romanesc „cui ii da un deget (pod) iti ia toata mana (si ramane podul intr-un picior)”

Aceste consideratii se vor doar o scurta (re-) introducere intr-o lume in care domneste CIRCUS MAXIMUS iar dictonul latin 🙂 (Sophie… 😉 ) „Pane et circenses „(scuze, am gasit si variantele Panem et Circenses si Pane et circus) a fost cu brutalitate denaturat in epoca noastra in care Circul e grotesc si gratis dar painea iti este luata de la gura…

Nu,nu este un pamflet si orice asemanare cu realitatea inconjuratoare pur si simplu NU este intamplatoare.

Te ascultam, Maestre…nici nu stii ce adevaruri poti grai…pentru cei ce vor sa le inteleaga 🙂

Sa ucizi o Pasare Cantatoare

Posted on 16 februarie 2011 by divulparsiv

Nimic mai simplu :

– se ia una bucata Pasare Cantatoare;

– se asculta Pasarea Cantatoare;

– se lauda Pasarea Cantatoare;

– se pune intr-o colivie Pasarea Cantatoare, continuand sa fie laudata;

– se asteapta;

– se…ucide Pasarea Cantatoare daca intre timp aceasta nu a procedat precum pitigoiul….alta pasare cantatoare.

– se inlocuieste cu o Pasare Ascultatoare, terna, monotona, eventuala monosilabica dar…Ascultatoare.

– se uita de Pasarea Cantatoare.

Asa se ucide o Pasare Cantatoare.

Aceasta insemnare se doreste a fi o …parabola.

Orice asemanare cu situatii si cazuri de zi cu zi si din vecinatatea noastra NU ESTE INTAMPLATOARE.

Multumesc…Pasare Cantatoare !

Invidia

Posted on 7 februarie 2011 by divulparsiv

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi – tot cu blugi. Nu-i nimic – ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4×4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati. A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila – la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia – la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine. L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche. Asa a trecut ceva mai mult timp… Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile. Si atunci ne-a cuprins invidia… Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Dan Puric