….(mai departe ziceti voi 🙂 ) !
….(mai departe ziceti voi 🙂 ) !
Motto :
„Il vom gasi, pana la urma,si in gaura de sarpe.”
Cine cauta,gaseste,ca daca nu cauti nu gasesti.
O fi vreo solutie miraculoasa.Uite ca la faza asta cu gaura de sarpe nu m-am gandit. Poate acolo e cornul abundentei,who knows?
Solutia salvatoare si la indemana pentru oricare manuitor de mouse si de tastatura,posesor de internet este google.
Si prima cautare a gaurii de sarpe da o veste minunata : google te gaseste si in gaura de sarpe. Deci nu intaiul marinar al tarii,colindator pe multe grade (nu celsius,nu va ganditi la asa ceva) si meridiane (cred ca aici am incurcat …sticlele :)) te gaseste si in gaura de sarpe ci altcineva.
Hmmm, crunta dezamagire
http://www.220.ro/documentare/Google-Te-Gaseste-Si-In-Gaura-De-Sarpe/gaakAk58FC/
Incerc sa caut boldit…doar doar…poate se da si vreo recompensa…poate dau fuga,pana nu pleaca ultimul avion low cost de pe Baneasa,pana in Africa si intre timp,who knows, poate se iveste si rasplata pentru recuperarea celui mai cautat si derutat deputat.
Mai bine ii las pe cei amatori de safari sa-l caute,imbina placutul cu utilul, vreun elefant tot vor gasi ei acolo, boldit,neboldit, vreo zebra fara dungi pe care sa o declare indezirabila si incoruptibila sau sa-i ridice imunitatea la fata locului si la traditionalul foc de tabara cu bastinasii sa-i ridice osanale, musai cu licoarea aia maronie,de fermenatie 100%,celui care i-a trimis la un binemeritat curs de specializare despre cum se captureaza un escroc international cu tehnici moderne de pescuit ‘catch & release’. Next catch?
Vivat!
Am ajuns sa fim niste nesimtiti.
Sau poate am fost dar acum ne-am stilat.
Classy Romanians. Avantajele civilizatiei occidentale.
Sa ne fie de bine!
Ala-Bala-Portocala,
Iar a dat in clocot oala.
🙂 😦
Sursa fabulei : email.
Amintiri (bancuri) din Epoca de Aur .(ca tot are mare cautare aurul zilele astea,poate il gaseste cineva)
Sursa : email
Cateva franturi din monologul de astazi al lui base mi-au relevat intentia sa de a il transforma (parlamentul, desigur) in versiunea 3D a binecunosctului cantec „Ciobanas cu 300 de oi” care are sanse sa devina si imn national cat de curand.
Cu toate acestea, din marea hahaiala n-am ramas decat cu un cuvant : Parlament si cu ideea de muzica…estivala 😉
Enjoy !
😉
O parodie tragicomica. Sursa – Internet (email).
Salutări de la Abrud- de Csibi Barna
„- Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine, albastru, che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che mi-am prins-o la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.
În rest e bine.
Motzii e buni cu mine, invatza la io romaneşte. Am invaţat imnul la ei „Treiasche duhul lui Iancu”. L-am invaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am inveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita…Dache mai ajung…
Am inveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, „Iancule mare”. Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune. Şi io şi ei. Şi chintem şi inveţem romaneşte. Ei pe mine, mai ales.
Place la mine la Abrud.
Mai ales che de trei zile poci minca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era intuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei „nu la fatza che se vede, la oase”. Es am luat apoi scaunul in dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.
Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.
Draghe mama, in rest e bine.
M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. „Apa, paie şi bataie”.
Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama.
Repede trece.
Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Nu dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.
Treiasche Avram Iancu! (Aşe tre se strig de trei ori pe zi)
Avram Iancu prieten la mine e.
Pusilok, Csibi Barna”.
|
Un material primit pe email.Autor necunoscut.
No comments.
Basme
După ce s-a dezvăluit adevărata faţă a personajelor aşa-zis pozitive din desenele animate, vom demonta astăzi mitul că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos. Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.
Împăratul
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete, care sigur nu-s ale lui fiindcă moşul are vreo 80 de ani şi aia mică în jur de şaişpe.
Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Precis ca, strămoşul său care a întemeiat dinastia, se răsuceşte în mormânt.
Fata cea mare şi fata cea mijlocie
Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante, că nici un zmeu nu le vrea.
Fata cea mică
E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.
Făt-Frumos (Fe-fe)
De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită miştoaca familiei şi nu cârjele ălelante două.
Calul
E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.
Mama Zmeilor
Este exact opusul împăratul. În primul rând, e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul ei, precum in cazul împăratului. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.
Zmeul
E un tip hotărât, energic şi forţos. Umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune?… Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui!
Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile şi sudoarea lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure.
Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii ăştia din construcţii. Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei, te fac din mardeală.
Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg şi un bun trezorerier. Dar e cam fără noroc la femei, deşi e un tip cinstit în sentimente. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat şi-a căutat nevastă. N-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa şi bunicul lui şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: „Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita.
Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.
Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ea ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit ! – i se aprind beculeţele.
Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.
Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
– dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
– dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
– dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.
Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fe-fe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem de basm din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.
Noapte buna romani !
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.