Clipa…stai!


Rebela clipa..ramai! Nu pleca…frivola si nerecunoscatoare. Lasa-ma sa te imbratisez, lasa-ma sa te cuprind la pieptul meu,asa cum esti tu,rupta din realitate,sangeranda…vie!

Clipa…ramai! Mai stai…lasa-ma sa te simt mai bine,sa te privesc in ochii nemarginirii si ai efemerului in acelasi timp…mai…stai?

Traiti fiecare clipa ca si cum ar fi totodata prima si ultima data cand ati intalnit fericirea, bucurati-va de ceea ce va este dat..visele desarte nu merita sa ne ancoreze in portul numit deziluzie, asta e datoria si menirea celor mici care…nu traiesc nici macar…clipa 🙂 !

Scoica


Strainii chiar ne apreciaza. Daca avem valoare,chiar daca nu stim sa o promovam ne promoveaza ei.

Aceasta a fost senzatia cand prin intermediul unui site care propune diverse,ca sa spun asa, am descoperit ca propunere o poezie a lui Marin Sorescu. Recunosc,nu sunt un amator de poezie,nu citesc 😉 insa recunosc meritele celor care au puterea de a crea si de a ne face sa vibram in fata cuvantului cu toata fiinta noastra.

Inserez aici versiunea propusa, tradusa in limba engleza si originalul.

The Sea Shell

By Marin Sorescu

Translated By Michael Hamburger

I have hidden inside a sea shell
but forgotten in which.
Now daily I dive,
filtering the sea through my fingers,
to find myself.
Sometimes I think
a giant fish has swallowed me.
Looking for it everywhere I want to make sure
it will get me completely.
The sea-bed attracts me, and
I’m repelled by millions
of sea shells that all look alike.
Help, I am one of them.
If only I knew, which.
How often I’ve gone straight up
to one of them, saying: That’s me.
Only, when I prised it open
it was empty.
Sursa : AICI
Scoica
de Marin Sorescu

M-am ascuns intr-o scoica,pe fundul marii,
Dar am uitat in care.

Zilnic ma cobor in adanc
Si strecor marea printre degete,
Sa dau de mine.

Uneori ma gandesc
Ca m-a mancat un peste urias
Si eu il caut acum pretutindeni
Sa-i ajut sa ma inghita tot.

Fundul marii ma atrage si ma inspaimanta
Cu milioanele de scoici
Asemanatoare.

Oameni buni,eu sunt intr-una din ele,
Dar nu stiu in care.
De cate ori nu m-am dus drept catre una,
Spunand:”Acesta sant eu”.
Cand deschideam scoica
Era goala.

En Francais


Sa mori din Dragoste? Se poate…

Ranit de a lui Cupidon sageata,
Cand inima-ti batea mai tare
Ti-ai daruit Iubirea, toata,
Doar unei simple…muritoare
 
 
Batai mai rare, tot mai rare,
Se-aud in pieptul tau tipand,
Ei,vezi? Din Dragoste se moare
Ori prea tarziu, ori prea…curand…

Acum niste ani


Acum niste ani, mai multi, mai multi decat a vietii jumatate, un 10 septembrie imi purta pasii departe de casa,intr-un loc nedorit dar obligatoriu, pe plaiuri moldave, unde aveam sa devin martian fara voie,pentru o vreme durand atat cat trebuie sa apara pe lume o noua viata, doar ca eu…noi cei de atunci nu aveam sa renastem ci doar sa traim o experienta, ca si altii inaintea noastra, asa zis ‘utila’ dar umilitoare, pregatindu-ne pentru umilintele ulterioare ale vietii de zi cu zi, cand cei ‘puternici’ ii injosesc pe cei ‘slabi’…asta pana intr-o zi cand …

Si ce schimbare de decor, cand doar cu o zi inaintea fatidicei zile inregistram in memoria afectiva …doi ochi albastri 🙂 si un cantec pe care il voi lega mereu de acea zi si de acea privire, acum…departe si,probabil, fara acea stralucire de neuitat…