Scoica


Strainii chiar ne apreciaza. Daca avem valoare,chiar daca nu stim sa o promovam ne promoveaza ei.

Aceasta a fost senzatia cand prin intermediul unui site care propune diverse,ca sa spun asa, am descoperit ca propunere o poezie a lui Marin Sorescu. Recunosc,nu sunt un amator de poezie,nu citesc 😉 insa recunosc meritele celor care au puterea de a crea si de a ne face sa vibram in fata cuvantului cu toata fiinta noastra.

Inserez aici versiunea propusa, tradusa in limba engleza si originalul.

The Sea Shell

By Marin Sorescu

Translated By Michael Hamburger

I have hidden inside a sea shell
but forgotten in which.
Now daily I dive,
filtering the sea through my fingers,
to find myself.
Sometimes I think
a giant fish has swallowed me.
Looking for it everywhere I want to make sure
it will get me completely.
The sea-bed attracts me, and
I’m repelled by millions
of sea shells that all look alike.
Help, I am one of them.
If only I knew, which.
How often I’ve gone straight up
to one of them, saying: That’s me.
Only, when I prised it open
it was empty.
Sursa : AICI
Scoica
de Marin Sorescu

M-am ascuns intr-o scoica,pe fundul marii,
Dar am uitat in care.

Zilnic ma cobor in adanc
Si strecor marea printre degete,
Sa dau de mine.

Uneori ma gandesc
Ca m-a mancat un peste urias
Si eu il caut acum pretutindeni
Sa-i ajut sa ma inghita tot.

Fundul marii ma atrage si ma inspaimanta
Cu milioanele de scoici
Asemanatoare.

Oameni buni,eu sunt intr-una din ele,
Dar nu stiu in care.
De cate ori nu m-am dus drept catre una,
Spunand:”Acesta sant eu”.
Cand deschideam scoica
Era goala.

Robinson


Cred ca am mai postat clipul.

Nu are nicio importanta.

Tiltlul insemnarii este ‘comun’cu altul in care este si vocea mea. Doar ca….(paznicul castelului 😉 va poate spune si va poate fi ghid , insemnarea era la plural. Un plural inexplicabil acum, atunci doar unul mincinos si apatic, dezradacinat de realitate si vazut ca o izbavire.

O insula pustie si…Tu ;)..pierduti , rataciti, dincolo de lumea dezlantuita si devoratoare de sentimente, sperante si destine.

Ajungi la un punct cand poti spune : Destul. Poate ca…NU …prea mult NU ca sa fie DA.

Si atunci inalti zmeul, te prabusesti pe un val urias si astepti ca acesta sa te poarte catre naufragiul unic si final…departe,cat mai departe, de toate maruntisurile devoratoare de timp si sperante, meschinarii si ipocrizii, departe de ceea ce a devenit si nu se dorea a fi…homo sapiens.

Natura inca ne suporta…sau lasa impresia ca o face.

Robinson…pe o insula indepartata cu nume de speranta si uitare.

Etern pasager


Etern pasager intr-un tren fara nas

Alerg prn vagoane,cutreier prin gari

Destinul ar spune ca poate-am fost las,

Dar jur ca am fost dupa tine pe mari

Pe munti si oceane,desert si abis…

Vagonul pierdut l-am gasit fara tine

Amara rasplata, tacut paradis…

Sfanta Mare…


N-am citit romanul lui Zamfirescu „Sfanta mare nerusinare”…titlul il retinusem asa, in virtutea inertiei 🙂

Ma urmarea,cumva, in ultimile zile ca o secure atarnata deasupra capului, doar ca, in loc de coada, securea avea un cuvant care schimba tot sensul executiei fara judecata  : „dezamagire”….Sfanta mare dezamagire.

O Triada contradictorie si o asociere pe care numai o situatie-dispozitie o putea etala ca o numaratoare inversa,inca una 🙂 cu parfum occtzidental si miros de mar…putred de data aceasta. Gaunos. Rumen pe dinafara dar teribil de gaunos.

Iluzoriul tintea sa-si ocupe loc printre sfinti si chiar avea pretentii de icoana si uite…da, a treia zi de Pasti (nefericita si neplacuta?oare? coincidenta pascala) chiar l-a si dobandit. Macar intr-o triada de cuvinte asociate nefericit,brutal si adevarat.

Se mai intampla, mi-am zis, in vremuri cumva,candva …uitate. (nuuu).

Se intampla din nou, mi-am zis, in vremuri mai recente…poate acoperite de pulberea fina a timpului dezarticulat, ca intr-un roman SF  al lui Philip K. Dick…o tempora.

Si cand se intampla iar, mai ales ca iti spui ca acum e acum si ursitoarele au cernut pana la urma cenusa si a ramas ciobul acela stralucitor de oglinda numit amagire incepi sa crezi in Fatalitate 🙂 si sa-ti pui si a doua pereche de ochelari daca 🙂 nu te-ai lasat cumva pagubas sa mai cauti in pleava drumului, la raspantii, diamantul acela de care prea putini mai au parte,sau deloc, si care l-au transformat in ceva comestibil, menit sa asigure existenta duala a unei minciuni impartasite si accceptate drept covor rosu catre ziua de maine,trambulina efemera spre fericirea mult visata.

Si se intampla iar si razi in sinea ta,apoi razi in hohote si mai apoi te pui pe plans…rasu – plansu sufletului,asa,sa nu te vada nimeni, nici macar cei care isi arunca privirea pe doua randuri virtuale si care uneori tac,alteori ganguresc si rareori rostesc ceva,din prea multa buna cuviinta, nestiind ca aceasta nu duce nicaieri, nici macar la o abisala si inegalabila stare de lucruri…normala.

Seara frumoasa va doresc!

PS

Cantecul mi-a fost sugerat de o postare a unei persoane cu foarte multa sensibilitate artistica.

Multumesc.

Printre obstacole


Viata nu e decat un slalom printr-un lung sir de obstacole.Ne oprim uneori si savuram cu beatitudine secunda de fericire, clipa mult visata si dorita eterna,mirajul Morganei, visul devenit realitate.

Mi-am dat seama tarziu ca am o cruce de purtat in spate. Tarziu, Poate o simtisem dar o ignorasem. Vedeam viata doar ca o dulce amagire, iluzoria cautare a Iubirii eterne…Cata amaraciune in momentul in care Dumnezeu a luat si nu a dat.

Cata ironie acum, azi, cand primesc scrisoare pe numele mamei de la o banca,cu promotii pentru o viitoare indatorare spre indulcirea nepotilor…nenascutii nepoti ai ei, nenascutii copii ai mei.

Printre obstacole serpuieste viata noastra de zi cu zi.

Ma gandesc adeseori la mama si de multe ori o caut in jurul meu, sa pot schimba o vorba cu ea, sa ii pot spune : Mama, incerc sa ma descurc, sunt bine,atat cat poate fi cineva de bine la vremurile astea dar cred ca ma descurc. Asa cum pot eu, fara prea mari ajutoare. Ca altfel mi-as fi pus curcea la cap si as fi fost langa tine si eu, Dar nu e vremea, va fi atunci cand va vrea Cel de Sus.Incerc sa fiu cat de cat bine, mama. Incerc sa nu fac, macar, mari greseli si sa tin linia de plutire si drumul drept. Nu, nu e nicio tristete si nici disperare in vorbele mele. As vrea sa stii ca incerc sa fiu si fericit, ca ,poate, am atins un inger si ca ingerul acela este ceea ce tu nu ai apucat sa vezi si sa stii.  Poate Tara de ciocolata, din scrisoarea sosita pe numele tau la mai bine de doi ani de cand tu ai fost aleasa sa ajungi acolo Sus inaintea noastra  va deveni realitate pentru urmasul urmasului…Dumnezeu stie…

Printre obstacole sar,nu prea le ocolesc pentru ca nu stiu si prefer sa le infrunt decat sa dau bir cu fugitii din calea lor. Inevitabil vor fi si vor veni si altele asa ca mai bine sa fiu pregatit.

As fi vrut atat de mult sa traim impreuna macar o ultima clipa de fericire, sa-mi poti privi zambetul si sa stii ca, pana la urma, ingerul exista si a coborat pe pamant si pentru mine. Asta mi-as fi dorit. Sper sa ma auzi si sa simti tot ceea ce simt si eu pentru ca eu te simt alaturi de mine pretutindeni…

Farama de fericire as fi vrut sa ti-o  daruiesc tie…poate Dumnezeu va fi bun pana la capat si va asculta toata ruga mea nerostita.

Si celor care popositi intamplator sau nu aici …va doresc o seara buna si…sa aveti parte macar de o bucatica de Rai si de un strop de Iubire, cu I mare.

Seara frumoasa!