Era un timp cand trenul vietii
Tot suiera indiferent
Trecand prin halta tineretii
Razand in hohote,strident.
Azi sinele-i sunt lungi,crapate
Iar suieratul …amintire
In gand mi-s iernile sapate
Si trenul fuge in nestire…
Era un timp cand trenul vietii
Tot suiera indiferent
Trecand prin halta tineretii
Razand in hohote,strident.
Azi sinele-i sunt lungi,crapate
Iar suieratul …amintire
In gand mi-s iernile sapate
Si trenul fuge in nestire…
Picaturi mari cad pe pamant
Nenumarate,aspre,sarate.
A ramas un singur cuvant
Care le cuprinde pe toate.
Orasul ma inghite intr-un suvoi de lava umana absenta
Murmura absenti zeci si sute de ochi intredeschisi
Inca o zi,inca un pas,inca o data,gloata inghite lumina
Si o devoreaza pentru un nou intuneric absolut
Tu crezi ca nu mai pot trai fara tine
Si asta te tine amarnic in viata
Sperand ca o data, din roiul de stele
Sa privesc fara vorbe tacerea-ti de gheata
Un sal de uitari pe-ai tai umeri plapanzi
Povara prea grea pentru ochii tai blanzi
Da,poti sa traiesti fara vise desarte
Acum esti aici, eu …pierdut intr-o carte.
Doar cateva ganduri nici rimate,nici fardate,n-am zis ca le stiu pe toate 😉
Seara buna!
In ultima vreme am inghesuit mai multe puncte de vedere…muzicale, asta nu pentru ca nu as avea si altele 😉 care ma framanta si la care ,inevitabil ma gandesc dar timpul si mai ales nevoia de liniste pentru a aduna si pune in ordine niste ganduri sunt…deficitare 😉
asa ca ma intreb doar…
S-a raspandit ca o ciuma, ca o plaga generalizata. Sutem o natie bolnava, dar bolnava rau care ne meritam soarta. Copiem si repetam tot ce e rau, toate prostiile si nimicurile si le transformam in branduri de tara neoficiale. Si dupa aceea ne mai intrebam de ce unii si altii isi bat joc de noi (vezi cazul mai vechi cu francezii si cu salutul romanesc, mai nou cazul cu americanii care au descoperit si eu un soi de salut romanesc) pur si simplu, nu ironii ci improscari cu noroi.
Iar noi ce facem? Dam cu mucii in fasole, cum se zice pe sleau, ii tragem cu o expresie luata de pe net de la un om cu grave probleme mentale si o ridicam la rangul de smecherie. ‘Nu stiu eu d-astea, NU STIU, NU STIU”, cate valente ale neputintei noastre de a merge catre civilizatie si nu catre groapa de gunoi.
Nu stiu…
Nu stiu (desi sper,dar si speranta are o limita) daca mai avem vreo sansa sa iesim din mizeria asta de zi cu zi in care ne scufundam cu buna stiinta si nu facem absolut nimic ci dimpotriva,ne legam singuri bolovanul de gat.
Optimist,nu?
Daca aveti alta senzatie,liber la divergente 😉
Shi ra na i 😉
In totala contradictie cu textul un cantec foarte frumos (cred eu ) al unei interprete care mi-e mi-a placut si imi place foarte mult…Un altfel de Nu stiu…mai uman