Invidia


Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi – tot cu blugi. Nu-i nimic – ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4×4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati. A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila – la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia – la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine. L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche. Asa a trecut ceva mai mult timp… Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile. Si atunci ne-a cuprins invidia… Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Dan Puric

Premiile Darwin 2010


sau top-ul prostilor pe 2010

sorry ,trebuie sa va descurcati in original 🙂

 

THEY’RE HERE!   2010 DARWIN AWARDS

You’ve been waiting for them with bated breath, so without further ado,
here are the 2010 Darwin Awards.

Eighth Place

In Detroit, a 41-year-old man got stuck and drowned in two feet of water after squeezing head first through an 18-inch-wide sewer grate to retrieve his car keys.
Seventh Place

A 49-year-old San Francisco stockbroker, who „totally zoned when he ran”, accidentally jogged off a 100-foot high cliff on his daily run.
Sixth Place

While at the beach, Daniel Jones, 21, dug an 8 foot hole for protection from the wind and had been sitting in a beach chair at the bottom, when it collapsed, burying him beneath 5 feet of sand. People on the beach used their hands and shovels trying to get him out but could not reach him. It took rescue workers using heavy equipment almost an hour to free him. Jones was pronounced dead at a hospital.
Fifth Place

Santiago Alvarado, 24, was killed as he fell through the ceiling of a bicycle shop he was burglarizing. Death was caused when the long flashlight he had placed in his mouth to keep his hands free rammed into the base of his skull as he hit the floor.
Fourth Place

Sylvester Briddell, Jr., 26, was killed as he won a bet with friends who said he would not put a revolver loaded with four bullets into his mouth and pull the trigger.
Third Place

After stepping around a marked police patrol car parked at the front door, a man walked into H&J Leather & Firearms intent on robbing the store. The shop was full of customers and a uniformed officer was standing at the counter. Upon seeing the officer, the would-be robber announced a hold-up and fired a few wild shots from a target pistol.

The officer and a clerk promptly returned fire, and several customers also drew their guns and fired. The robber was pronounced dead at the scene by Paramedics. Crime scene investigators located 47 expended cartridge cases in the shop. The subsequent autopsy revealed 23 gunshot wounds. Ballistics identified rounds from 7 different weapons. No one else was hurt.
HONORABLE MENTION

Paul Stiller, 47, and his wife Bonnie were bored just driving around at 2 A.M. so they lit a quarter stick of dynamite to toss out the window to see what would happen. Apparently they failed to notice that the window was closed.
RUNNER UP

Kerry Bingham had been drinking with several friends when one of them said they knew a person who had bungee-jumped from a local bridge in the middle of traffic. The conversation grew more excited, and at least 10 men trooped along the walkway of the bridge at 4:30 AM. Upon arrival at the midpoint of the bridge, they discovered that no one had brought a bungee rope. Bingham, who had continued drinking, volunteered and pointed out that a coil of lineman’s cable lay nearby. They secured one end around Bingham’s leg and then tied the other to the bridge. His fall lasted 40 feet before the cable tightened and tore his foot off at the ankle. He miraculously survived his fall into the icy water and was rescued by two nearby fishermen. Bingham’s foot was never located.
AND THE WINNER IS….

Zookeeper Friedrich Riesfeldt ( Paderborn , Germany ) fed his constipated elephant 22 doses of animal laxative and more than a bushel of berries, figs and prunes before the plugged-up pachyderm finally got relief. Investigators say ill-fated Friedrich, 46, was attempting to give the ailing elephant an olive oil enema when the relieved beast unloaded.

The sheer force of the elephant’s unexpected defecation knocked Mr Riesfeldt to the ground where he struck his head on a rock as the elephant continued to evacuate 200 pounds of dung on top of him. It seems to be just one of those freak accidents that proves… ‘Shit happens

IT ALWAYS SEEMS IMPORTANT TO THANK THESE PEOPLE
FOR REMOVING THEMSELVES FROM THE GENE POOL.

 

Sursa : AICI

Despre…pensii


De demut dar atat de actuala…cu adevarat istoria se repeta…din pacate se pare ca nu invatam nimic din ea.

 

Marele  artist, Constantin TĂNASE, ne-a lăsat moştenire un ”  algoritm de  calcul al pensiei” valabil pînă în zilele noastre.

 

„Altă chestie

E scoaterea la pensie

Astăzi eşti funcţionar

Însă mâine pensionar.

Poate te interesează

Pensia cum se calculează.

Ei, uite cum se calculează:

Din 35 de ani servici

Care vor fi socotiţi

Scazi primii ani de şcoală

Şi absenţele de boală,

Zilele de sărbătoare,

Orele suplimentare,

Plus un an şi patru luni.

Tragi o linie şi aduni.

Pe urmă împarţi la cinci, apoi

Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,

Scazi anul când te-ai născut,

Adaugi tot ce-ai scăzut

Şi la cifra ce-a ieşit

Pui un zero la sfârşit.

Anii pentru însuraţi

Se vor socoti dublaţi

Adică ani de război

Socotind că-n vremea asta

Te-ai războit cu nevasta.

La totalul obţinut

Pui trei zero la-nceput

Scazi anii de celibat

Ridici restul la pătrat

Şi-astfel într-o primă fază

Afli sumele de bază.

Apoi le extragi la toate

Rădăcinile pătrate

Şi la suma dobândită

Aplici cota cuvenită,

Care nu trebuie să fie

Mai mare de 5 la mie.

Din suma rămasă brută

Scazi 4 şi 8 la sută

Trei la mie la pompieri,

Impozitul pe averi.

Supracota respectivă,

Taxele pentru colivă,

Cinci la sută pentru dric,

Pe urmă nu mai scazi nimic.

Din totalul rezultat

Verşi 2/3 la stat

Şi restul ţi se cuvine

Nu ştiu dacă mă exprim bine!
Sursa : Internet

O autobiografie


O autobiografie, poate amuzanta,poate trista,poate adevarata,poate din toate cate putin.

Fiecare intelege ce vrea 🙂

No comment;)

Sursa : e-mail

(Stiu,v-am cam stresat cu sursa asta dar cred ca merita sa impart cu restul lumii ceea ce mi se pare interesant,nu sa tin doar pentru mine.Cui nu-i place,sa dea pagina 🙂 )

 

Autobiografie

*Am fost director la o mare intreprindere socialista. Cafeaua de dimineata
era pregatita de o secretara sexy, mergeam la servici cu Dacia neagra.
Odata am fost intrebat daca fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei pentru
inmormintarea unui tovaras din Comitetul Central. Am spus ca cu atitia bani
as inmorminta intregul Comitet. Din acest moment am devenit director la o
intreprindere mai mica.

Cafeaua zilnica era pregatita de o secretara mai in virsta, la servici
mergeam cu furgoneta fabricii. Odata am fost apostrofat ca nu am fost la
ultima sedinta de partid.  Am raspuns ca daca stiam ca e ultima m-as fi dus
sigur. Din acest moment am lucrat ca maistru.

La servici mergeam cu masina proprie si eu faceam cafeaua de dimineata. In
atelier aveam pe perete poza lui Ceausescu si a Lolobrigidei. Odata mi-au
spus ca de ce nu dau jos poza curvei de pe perete. Am luat poza lui
Ceausescu. Din acest moment am lucrat zilier la sapat santuri.

Mergeam la lucru cu bicicleta si duceam cafeaua de acasa in termos. Odata in
timp ce sapam santul au venit si mi-au spus sa-mi ascund bicicleta deoarece
va trece pe acolo o delegatie de partid de la Bucuresti Am raspuns sa nu-si
faca probleme deoarece bicicleta este inchisa cu un lacat…din acel moment
am ramas fara lucru…

…o vreme am fost somer pina la schimbarea oranduirii…

M-am reabilitat, am intrat in politica, am intrat in partid. Cafeaua imi
este servita de o secretara sexy, la servici merg cu un Audi cu sofer
personal. In rest imi tin gura si din cind in cind ridic mina sa votez. Imi
creste constant nivelul de trai si mi se acopera toate  cheltuielile.

 

And the winner is…


Premiile Balului Academiei Caţavencu 2010 – “Ieşi afară criza ordinară!

Categoria “Din puţul gîndirii”:
1. Sebastian Vlădescu (ministrul Finanţelor): „Există o viziune foarte clară a acestui guvern. Viziunea spune aşa: România este în impas.“
2. Iulian Fota (consilier preziden­ţial): „Puteţi să vă faceţi cruce, deşi nu cred că-i chiar un lucru creştinesc.“
3. Victor Ponta (preşedinte PSD): „Vă rog să oprim acest război care nu se va opri.“
Cîştigător
4. Traian Băsescu (preşedintele României): „Nu am nimic cu pensionarii. Dimpotrivă.”

Categoria “Gîndire cu premeditare”
1. Adriana Săftoiu (deputat PNL): “Domnul Băsescu a consolidat ceea ce, de fapt, nu s-a construit.”
2. Cristian Preda (europarlamentar): „Sînt conştient că blog-ul meu e mai important decît mine.“
3. Dan şova (senator PSD): „Opoziţia se caracterizează prin aceea că sînt mai puţini.“
Cîştigător
4. Miron Mitrea (senator PSD): „Eu am cunoscut mulţi hoţi săraci care erau atît de proşti, încît pierdeau şi ce furau.“

Categoria “Meandrele concretului”
1. Sorin Oprescu (primar general al Capitalei): „Deci am chemat toţi profesorii din ţara profesorilor, de la construcţii, am luat şi analiza bitumului. Concluzia este una singură: apa care zace pe caldarîm, pentru că gurile de canal erau înfundate cu gheaţă, deci nu mai erau decelate, apa care vine dinăuntru pe străzile nerefăcute niciodată, de la ţevi, penetrează asfaltul şi superior şi inferior.“
Cîştigător
2. Verestoy Attila (senator UDMR): “Sîntem cu toţii adepţii unei modernizări a României şi a unei progres pe care o slujim”.

Categoria “Lectura nu ştie carte”
1. Dumitru Dragomir (preşedintele LPF): „Azi citeşti, mîine citeşti, poimîine citeşti… te apucă pandaliile!“
2. Gigi Becali (europarlamentar): „Mie nu-mi place să citesc, că-mi lăcrimează ochii, mă-nţelegi, mă dor ochii.“
Cîştigător
3. Traian Băsescu (preşedintele României): „Cum ajungeam într-un port, cum mă duceam într-o bibliotecă.“

Categoria “Cu ce iubim femeile?”
1. Marian Vanghelie (primarul sectorului 5): „Calitatea unui soţ ideal şi a unui om care mă ştiţi dumneavoastră cum sînt este ca, dacă faci, soţia să nu simtă.“
2. Răzvan Theodorescu (academician): “Femeia e bună conducătoare de creştinism.”
3. Ion Iliescu (preşedinte de onoare al PSD): „Este iarăşi pericolul să nu mai avem femei.“
Cîstigător
4. Gigi Becali (europarlamentar): “Eu i-am cerut să mă împreunez cu nevasta mea, nu să fac sex cu nevasta mea, că eu nu fac sex cu nevasta mea!”

Categoria Emil Bobu
1. Norica Nicolai (vicepreşedinte PNL): „Liberalii au şi ei deficitul lor de lipsă de caracter.“
2. Marius Marinescu (vicepreşedinte PRM): „Primul om care a ajuns pe Lună a fost un cîine.”
3. Emil Boc (prim-ministru): „Deocamdată, sîntem unde ne aflăm.“
Cîştigător
4. Marian Vaghelie (primarul sectorului 5): „Furăciunile sînt de asemenea natură încît au depăşit orice limită.“

Monden
Categoria “Epoca mondenă şi contemporană”
Nicolae Mitea (fotbalist blond): „Maşina care mi-am luat-o, m-am sfătuit cu mine însuţi.“ (ProMotor, 24 aprilie)
Andreea Tivadar (fotomodel): „Nu, nu fac niciodată topless, pentru că soarele nu e bun pentru mameleon.“ (Antena 1, 29 iulie)
Emmy (cîntăreaţă pe bani): „Noi doi nu ne-am culcat. Nu ştiu cum e la pat. Jur! Eram dezbrăcaţi şi stăteam unul peste altul, dar nu am făcut nimic altceva decît sex oral şi atît. Sexul oral nu e chiar sex, e altceva.” (Cancan, 1 mai)
Maria Dinulescu (actriţă), despre Poponeţ: „M-am bucurat să fiu alături de un suflet atît de frumos, care m-a inspirat să fiu mai bună. Îi mulţumesc pentru că mi-a oferit dragostea lui, atît de mult cît a putut el, şi-mi pare rău că nu am reuşit să fiu mai puternică pentru el.” (OK!, 23 aprilie 2010)
Liviu Vârciu (fost manelist): „Eu de fapt am vrut să fiu rocker, mie rock-ul mi-a plăcut toată viaţa, dar na, s-a întîmplat să fiu manelist.“ (Pro TV, 21 mai)
Cîştigătoare
Rose-Marie (fostă dansatoare la Surprize, surprize): „Nu sînt însărcinată, sînt puţin balonată. Dar nu ştiu cu cine.“ (Antena 1, 27 iunie)

Premii speciale
Un premiu de pioşenie Poliţiei Române fiindcă, în postul Crăciunului a renunţat la Tobă şi Şoric.

1. Crin Antonescu
I se acorda premiul “Greu de găsit”
Pentru că, dintre credinţele politice, nu i-au plăcut nici politeismul, nici monoteismul, ci doar absenteismul.
Motivaţia juriului:
Din pat, direct, cum s-a trezit,
El la Senat se suie.
Era pe cînd nu l-am zărit,
Azi îl vedem și nu e.

2. Victor Ponta
Copil-pilotului Victor Ponta care conduce cea mai puternica maşina de vot din Opoziţie i se acordă premiul Daciana Duster.
Motivaţia juriului: pentru că a ratat curba de sacrificiu din raliul Iaşilor şi s-a dat de trei ori peste cap, ca să se transforme în cea mai de viitor Bunicuţă a PSD.

3. Elena Udrea
I se acorda premiul “Roberta Anastase”, pentru numărarea corectă a turiştilor de pe Litoral.

4. La categoria “Dictatorul anului în România“… premiul nu se acordă.

5. La categoria “Cel mai bun premier al anului” … nici aici premiul nu se acorda, deşi a fost disputat de Emil Boc III, Emil Boc IV şi Emil Boc V.

6. Premiul “Unicul Lider al Opoziției”, se acordă ex-aequo, în ordine alfabetică lui, Crin Antonescu și Victor Ponta.

7. La categoria “Capitalism cu faţă umana şi puţină burtă” i se acordă lui Dinu Patriciu premiul “Kazahstan şi Bran”, pentru colecţia un miliard nouă sute de milioane care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui mogul.

8. Neagu Djuvara i se acorda premiul “Tinereţe fără bătrîneţe” pentru că a dovedit că tinerii valoroşi care pleacă din ţară se mai şi întorc

CATEGORIA DIN PUB-UL GÎNDIRII
Mircea Geoană (preşedintele Senatului): „Avem o problemă, fiindcă Irlanda se poate răspîndi.“
CATEGORIA FUNCŢIA DEZBATE GRADUL
Aurelian Şoric (şeful IPJ Neamţ): „Interlop înseamnă, în primul rînd, să ai nişte locotenenţi care să-ţi execute lucrările prin forţă. Familia Mararu nu are locotenenţi.“
CATEGORIA NE DOARE-N FOND
Mădălin Voicu (deputat PSD): „Băi, Fondul ăsta să ne pupe-n fund!“

CATEGORIA TOAMNA E CA TOAMNA
Traian Băsescu (pre­şe­dintele României): „Scutul antirachetă NATO este un scut antirachetă NATO.“
CATEGORIA FRAZE-FRAZE, DA’ BRÎNZA-I PE BANI
Roberta Anastase (pre­şe­dintele Camerei Deputa­ţilor): „Nu e nici pumn în gură, nici vreo forţare de regulament, nici măcar modificarea unei virgule, ci adăugarea unei fraze, care e valabilă şi în plen.“
CATEGORIA COSTELUL DIN CARPAŢI
Costel Căşuneanu („regele asfaltului“): „Şi tot eu sînt cel care greşesc, presupun, cînd adesea, conducînd regulamentar, sînt depăşit şi lăsat în nori de praf de Logan.“
CATEGORIA SOARE CU PREŞEDINŢI
Ioan Oltean (vicepre­şedinte PDL): „Este cazul ca soarele Partidului Democrat Liberal să răsară din nou de la Bucureşti. (…) Să dea Dumnezeu să fim întotdeauna la guvernare.“
CATEGORIA AFACERE ŞI ŢI SE VA DA
Traian Igaş (ministrul Administraţiei şi Internelor): „Imaginea Ministerului Afacerilor şi Internelor a avut de suferit în ultima perioadă.“

CATEGORIA REFORMAREA STATULUI DEGEABA
Dan Fătuloiu (secretar de stat MAI): „Avem la nivelul structurilor ceea ce avem, adică o inactivitate.“

Sursa : Internet, e-mail.

 

Nu stiu


S-a raspandit ca o ciuma, ca o plaga generalizata. Sutem o natie bolnava, dar bolnava rau care ne meritam soarta. Copiem si repetam tot ce e rau, toate prostiile si nimicurile si le transformam in branduri de tara neoficiale. Si dupa aceea ne mai intrebam de ce unii si altii isi bat joc de noi (vezi cazul mai vechi cu francezii si cu salutul romanesc, mai nou cazul cu americanii care au descoperit si eu un soi de salut romanesc) pur si simplu, nu ironii ci improscari cu noroi.

Iar noi ce facem? Dam cu mucii in fasole, cum se zice pe sleau, ii tragem cu o expresie luata de pe net de la un om cu grave probleme mentale si o ridicam la rangul de smecherie. ‘Nu stiu eu d-astea, NU STIU, NU STIU”, cate valente ale neputintei noastre de a merge catre civilizatie si nu catre groapa de gunoi.

Nu stiu…

Nu stiu (desi sper,dar si speranta are o limita) daca mai avem vreo sansa sa iesim din mizeria asta de zi cu zi in care ne scufundam cu buna stiinta si nu facem absolut nimic ci dimpotriva,ne legam singuri bolovanul de gat.

Optimist,nu?

Daca aveti alta senzatie,liber la divergente 😉

Shi ra na i 😉

 

In totala contradictie cu textul un cantec foarte frumos (cred eu ) al unei interprete care mi-e mi-a placut si imi place foarte mult…Un altfel de Nu stiu…mai uman

De-a valma, devreme


Ca un scrum de tigara scuturat pe marginea unei scrumiere s-a stins printre rotocoale de fum alburii in intunericul noptii. Confuzele cuvinte se stalceau printre dinti nebagand de seama ca povestea cu final fericit era istorie inainte sa inceapa. Parca istoria asta s-a mai scris odata, cumva eram si eu pe-acolo dar n-am bagat de seama ca eram in rolul principal. O umbra prelunga alunecand pe peretii coscoviti , fredonand cantece de odinioara cu parfum de amintire. Valvataia fusese atat de mare incat mistuise si cele din urma vreascuri pastrate pentru..”‘atunci”‘..care atunci? care.'”candva” ?…care…pe care?

N-am fumat niciodata,mi-am zis, metafora asta trebuia sa fie cu aburii expirati intr-o zi geroasa de iarna, poate chiar dintr-un decembrie uitat, un Craciun in transee de beton, lustruind o treime de conserva de pate inghetata si cu …Dumnezeu stie..cat la suta ficat si cat la suta soia, sare si…altele…cand nu stiam la varsta trecerii in maturitate ca in fiecare an pe 25 decembrie este Craciunul…nu ignoranta ci nestiinta copilariei…fericite 😉

Infipte in podea lamele cutitelor scrijeleau neimiloase nu doar amintiri sangerande ci si neputinte aleatorii, resemnari rusinoase si regrete tardive. Ard repede, mi-am zis, prea repede , din ce in ce mai repede…sunt propria-mi lumanare…nu va fi nevoie de alta la momentul…acela…la capataiul mamei n-am vrut sa cred ca va trece ..dincolo si n-am stiut..n-am avut…ard repede si cine nu arde deodata cu mine s-a pierdut si m-a pierdut…ard repede si jarul e deja…cenusa.

Unicorn


Americi nedescoperite

Si Unicorni decapitati

Raman azi vise parasite

………………………………

Abel si Cain, ati fost voi…frati?

Azi voi imparti cu voi un vis al carui talc, freudian sau nu, l-am cautat in magazinul de vise numit Google iar raspunsul virtual va las sa-l descoperiti voi insiva / inseva 😉 in acelasi fel ca si mine.

In toi de noapte m-am trezit in urma unui cosmar…cu final fericit, partial, macar in vis. Iar inima imi batea tare,mai tare, nu stiu daca semn bun ca inca batea sau semn rau ca ziua a fost un solo de baterie…

Eram in casa, in bucatarie cand blocurile din fata mea au inceput sa se miste in zig-zag, paralelograme gri, gata sa se prabuseasca, intr-un dans tenebru, al vietii si al mortii la un loc.

Am inceput sa ma misc si eu, blocul 🙂 in care stau se legana, din ce in ce mai tare, rigid…imi ziceam…poate totusi va sta,se va opri…cutremurul, constient ca forta naturii nu o poate infrange nimeni…nu, nu se oprea, continua, mai tare, mai tare,mai tare, ca un copac batut de vant pana cand ,obosit de lupta inegala,blocul meu s-a prabusit intact la pamant, compact, intreg dar pravalit la orizontala.

Ca prin minune scapasem, toti ai casei, imi zicea, vezi, daca ai creinta…scapsem cu totii…chiar si mama scapase,era acolo, in visul meu curmat brusc era si ea.Reusise.

Si magazinul virtual de vise da tot felul de interpretari 🙂

M-am amuzat cumva, nu stiu daca sa cred in vise. Stiu doar ca mai demult semnele rele s-au implinit. Sau asa am crezut eu.

Si mai stiu ca inima batea ca o toba…sparta.

Se spune ca visele sunt reflectarea subconstientului nostru, a trairilor noastre interioare. Ei, uite ca ati avut parte de o …vivisectie 🙂

…a unui ultim…Unicorn.