Coplesire


Imi spunea,o ea, ca orice ar fi,poveste-real, sa nu  ma las coplesit de nimic si de nimeni.

Trecut-au ani si sfatul,aparent politicos si mai mult dat siesi de o ea cu parul blond si ochi albastri, mi l-am amintit ca un gand,asa..lovit in memoria inserarii deruland un cantec…de multe ori, de cele mai multe ori muzica buna imi produce revelatii…

Asta inseamna ca inca sunt viu si reactionez…si ma las coplesit de cele mai multe ori de…imensitatea frumosului, a dorinte si a sperantei…si atata speranta se pravaleste in hauri uitate incat dureaza zile…poate ani sau poate minute 🙂 chiar ore pana cand coplesirea si pravalirea asta in imensitatea haului care ne cuprinde cateodata sa revina la poalele muntelui uitarii pentru ca alta data sa se coboare iar printre varfuri de uitare si inserare sperante uitate spre a fi iar aruncate de-a rostogolul pe cai de acum batatorite…

Daca n-ar fi uitarea,oare ce am face? Ne-am rataci coplesiti de ganduri,sperante,trecatori si arpegii …iar muzica le va invalui alungand si chemand deodata…coplesirea.

Nota bene…am uitat sa citesc iar scrisul e deja atat de transparent incat literele se imbratiseaza de-a valma..oare…de ce?

Oare de ce atunci cand discutam cu cineva si simtit vorbele ca niste batai de aripi de flutire sau atingeri de petale delicate de regina noptii…ne cuprinde asa…o stare de veghe si una de somn amestecate cu o neliniste care poarta numele tau…de fiecare data..altul.

Noapte buna!