Acum niste ani


Acum niste ani, mai multi, mai multi decat a vietii jumatate, un 10 septembrie imi purta pasii departe de casa,intr-un loc nedorit dar obligatoriu, pe plaiuri moldave, unde aveam sa devin martian fara voie,pentru o vreme durand atat cat trebuie sa apara pe lume o noua viata, doar ca eu…noi cei de atunci nu aveam sa renastem ci doar sa traim o experienta, ca si altii inaintea noastra, asa zis ‘utila’ dar umilitoare, pregatindu-ne pentru umilintele ulterioare ale vietii de zi cu zi, cand cei ‘puternici’ ii injosesc pe cei ‘slabi’…asta pana intr-o zi cand …

Si ce schimbare de decor, cand doar cu o zi inaintea fatidicei zile inregistram in memoria afectiva …doi ochi albastri 🙂 si un cantec pe care il voi lega mereu de acea zi si de acea privire, acum…departe si,probabil, fara acea stralucire de neuitat…