Cantec de Septembrie


Traim vremuri ciudate intr-o lume nebuna,innebunita.

De aceea e bine sa nu uitam de normalitate, de ceea ce se intampla firesc,cu sau fara voia noastra, asa cum Dumnezeu a lasat lucrurile, asa cum natura incearca sa le pastreze, asta daca nu o zgandarim si distrugem.

Cu acorduri lungi de lira, cu nuante pastelate, soare bland ,de culoarea mierii…a sosit pe culme…Toamna. Stiu, o sa imi spuneti ca insemnarea asta trebuia sa fie ieri. Hai sa ies din tipare si sa o las in a doua zi a lui Rapciune si sa dam binete Doamnei Toamna.

Bine ai venit, Doamna Toamna !

Va doresc o seara…incantatoare !

Am trait si vom trai…bine!


Amintiri (bancuri) din Epoca de Aur .(ca tot are mare cautare aurul zilele astea,poate il gaseste cineva)

Sursa : email

________________________________________
  Capitalismul este pe marginea prăpastiei. Ce face acolo? Se uită de sus la noi…
________________________________________
România pe drumul construirii socialiasmului
România pe drumul construirii comunismului
România pe drumuri…
________________________________________
În România nu se mai fabrică paturi. Nu mai avem nevoie.
Duşmanul de clasă nu doarme, partidul veghează, iar clasa muncitoare lucrează necontenit.
________________________________________
  Propuneri de imn national:
      Descurcă-te, române.
      De-aş mai duce-o pân-la toamnă.
      Pe-al nostru steag e scris uimire.
________________________________________
Ce este Securitatea?
Inima partidului care bate, bate, bate…
________________________________________
  Bulă tocmai iese din sediul miliţiei judeţene şi epuizat, se sprijină de un pom.
Un trecător se apropie de el, întrebând:
–  Nu vă supăraţi, nu ştiţi unde se bate la maşină?
–  Nu ştiu, pe mine m-au bătut manual.
________________________________________
  Soţul şi soţia stau la masa . Deodată, uşa e trântită de perete şi patru securişti dau buzna.
Se reped la soţ şi, spre disperarea soţiei, îl iau pe sus şi-l urcă într-o maşină neagră.
Trec zile, trec săptămâni şi omul nu mai apare acasă.
Disperată, soţia reuşeşte să obţină o audienţă.
–  Vai, ne pare rău, dar soţul dvs. a murit de pneumonie.
–  Nu se poate, spune plângănd soţia, soţul meu nu era bolnav când  l-aţi arestat, cum se poate să fi făcut pneumonie?
–  Ei, doamnă, a încercat să fugă, a alergat, şi ştiţi cum este, el transpirat, glontele rece…
________________________________________
  La coadă la carne, un glumeţ face haz de necaz:
–  Care este deosebirea dintre porc şi măcelărie?
Simplu: porcul are coada mică şi carne multă, măcelăria….
  Un tovarăş de la coadă i se adresează:
–  Da care-i deosebirea dintre ceasul meu şi tine?
–  E bună! Nu ştiu…
–  Ceasul meu merge singur, tu mergi cu mine.
________________________________________
– Care este deosebirea dintre vânt şi miliţie?
– Miliţia bate mai tare.
________________________________________
  Prin decret prezidenţial, s-a înlocuit soarele cu un bec de 40w, pentru economie!
________________________________________
Concurs.
  Primul candidat este un tip cu pile:
–  În 1907 a avut loc o mare răscoală populară. În ce an a avut loc răscoala populară din 1907?
Cel de-al doilea candidat are numai relaţii:
–  În 1907 au fost omorâţi 10.000 de ţărani. Câţi ţărani au fost omorăţi în1907?
Al treilea candidat n-are nici pile, nici relaţii:
–  În timpul răscoalei din 1907 au fost omorâţi 10.000 de ţărani.  Vă  rugăm să-i nominalizaţi.
________________________________________
Ce sunt ruşii? Prieteni sau fraţi?
Fraţi. Prietenii ţi-i poti alege.
________________________________________
  Expoziţia naţionala de arte plastice a fost închisă.
Sub bustul lui Ceauşescu semna Jalea, iar portretul ei era semnat Baba.
________________________________________
  Ce deosebire există între Decebal şi Nicubal?
Primul practica cultul morţilor, al doilea moartea culţilor.
________________________________________
  De 1 Mai va trebui să defileze toată populaţia, de la mic la mare.
Vor să ne numere, să vadă câţi am mai ieşit din iarnă. (1984)
________________________________________
  Dilema lui Bulă: să mor acum de frig, să mor la vară de foame…
________________________________________
  În România a început să cadă zăpadă artificială: nu se topeşte pe calorifer.
________________________________________
  La al 5-lea semnal va fi apă caldă: Pic, pic, pic, pic, pic!
A fost apă caldă.
________________________________________
  Care este deosebirea dintre frigul de afară şi cel din casă?
Ăla de afară e pe gratis.
________________________________________
  Ce este coada?
Alinierea poporului pe linia partidului.
________________________________________
  Cum se numeşte organizaţia pensionarilor?
Şoimii pieţelor.
________________________________________
  De câte feluri sunt românii?
De două feluri: Mulţumiţi (pe care îi caută miliţia economică) şi Nemulţumiţi (pe care îi caută securitatea).
________________________________________
  Anul aceasta am avut o recoltă medie: mai proastă decât anul trecut, dar mai bună decât la anul.
________________________________________
In 1965: – Alo, miliţia economică? Vecinul meu mănâncă!
–  Ei, şi ?
–  Da, dar mănăncă caviar cu polonicul.
–  Venim!
In 1975:
–  Alo, miliţia economică? Vecinul meu mănâncă!
–  Ei, şi ?
–  Da, dar mănâncă carne de viţel.
–  Venim!
In 1985:
–  Alo, miliţia economică? Vecinul meu mănâncă!
–  Am venit!
________________________________________
La plecarea în Uniunea Sovietică, cosmonautul Prunaru îi lasă mamei  un bilet:
– Dragă mamă, plec în Cosmos. Vin peste 30 de zile.
Întors din misiune acasă, Prunaru constată că mama era plecată. Pe frigider găseşte un bilet:
– Dragul mamei, am plecat să cumpăr brânză, nu ştiu când revin.
________________________________________
Cel mai bun banc politic: Poftă bună!
________________________________________
Au fost introduşi ghizi în magazine: Aici a fost carne… aici a fost brânză…!
________________________________________
  Lui Bulă i-au degerat mâinile. A căutat mâncare în frigider.
________________________________________
  Supă de pui: pui apă, pui sare, pui morcovi, pui roşii, pui nu pui.
________________________________________
  Care este deosebirea dintre măcelăria dinainte şi cea actuală?
Înainte scria pe firmă: ” La Gogu ” şi înăuntru era carne.
Acum, pe firmă scrie „Carne” şi-năuntru e Gogu.
________________________________________
  Un ascultător întreabă la radio Erevan dacă cei care au inventat comunismul erau oameni de ştiinţă.
Răspunsul este NU: dacă erau oameni de ştiinţă, l-ar fi încercat întâi pe câini.
________________________________________
Ce e mic, negru şi bate la uşă? Viitorul!
________________________________________
Care este flora României?
22 de milioane de lăcrămioare, un ochiul boului şi o mătrăgună.
________________________________________
  Se aude că turiştii străini păstrează hârtia igienică ca o amintire de neşters.
________________________________________
  Pesimistul spune: Mai rău nu se poate!
  Optimistul spune: Ba se poate!