14 gânduri despre „Adevarul despre…Stat

  1. Vai mie, vai nouă, vai, vai, vaaai! 😦
    Stăteam şi citeam şi simţeam cum jivina aceea neagră îmi sufla în ceafă! 🙂
    Dar de…luni 🙂 vom face sigur ceva ca să îmbunătăţim situaţia, nu? 😉

    O seară blândă! 😉

      • 😉 A fost o vreme când lumea mea s-a năruit în “praf şi pulbere”. Când fiecare celulă a mea urla în fiecare clipă: “dacă x nu e, nimeni şi nimic nu mai poate fi”.
        Iar prietenii îmi erau alături şi îmi spuneau că “într-adevăr, viaţa este o mizerie şi o suferinţă continuă”. Şi îmi aduceau drept dovadă motivele care îi îndreptăţeau să sufere şi mai mult decât mine, căci mizeriile în care ei se înecau erau şi mai…mizerabile.
        Iar lecturile şi muzicile noastre ne alimentau şi ne adânceau la maximum aceste gânduri şi trăiri.
        Moartea mi-a apărut atunci ca singurul liman posibil de linişte, de odihnă. Şi am fost foarte aproape să-l ating. Nu o dată, ci de trei ori…

        Dar a fost să fie ca bibliotecara care văzuse cu ce lecturi mă alimentam eu să mă invite într-o seară la ea, la o cafea. Şi după ce m-a lăsat să-mi vărs focul şi potopul de lacrimi, cu doar câteva fraze m-a făcut să văd povestea mea din cu totul altă perspectivă. Cea cu…mult optimism 😉

      • 🙂
        si totusi exista iubire
        si totusi exista blestem
        dau lumii,dau lumii de stire
        iubesc,am curaj si…ma tem

        daca n-am fi nu ne-am povesti 😉
        poate ca intr-un fel mi s-a intamplat si mie istoria ta,si nu doar o data
        insa NICIODATA nu am considerat ca trebuie sa dispar pentru ca ‘x’ sau ‘y’ nu a raspuns la sentimente
        am spus si spun ca Dumnezeu a avut grija si nu mi-a dat ceea ce nu meritam 😉
        asta cu optimismul 😉

  2. Nici eu „nu am considerat NICIODATĂ că trebuie să dispar pentru că un x sau un y nu a răspuns la sentimente”! Şi nici nu voiam propriu-zis să dispar, ci…DOAR să ma odihnesc. Pur şi simplu, obosisem peste orice limită.
    Mai ales că mă şi învinovăţeam foarte mult de faptul că, deşi…Dumnezeu care avea grijă să nu-mi dea ceea ce nu meritam ;)…îmi oferise destule indicii cum că…”ofer mărgăritare la porci” :)…eu le-am ignorat…am refuzat să cred până şi în cele mai clare evidenţe…şi am tot crezut că mi se pare mie, că trebuie să fie altceva la mijloc pe care eu nu-l înţelegeam…Şi am continuat să sper, să-i ofer încredere, „şanse”…
    Aşa că PE MINE a fost cumplit de greu să mă iert…prostia mea…
    X…să fie sănătos şi fericit!…nu o să ştie niciodată nici ce şi nici cât a pierdut…sau ce nu a…meritat 😉

    dar EU, care a trebuit să cunosc Moartea ca să mă bucur deplin de Viaţă, uite, merit acum să…dansez un pic :)…dacă nu pentru altceva, măcar aşa, ca să fac totuşi ceva împotriva…Statului :))

    Uite-aşa:

    :))

    • multumesc pentru aceasta tulburatoare confesiune
      cum ziceam, cumva ma regasesc si eu 😉 in istoria ta
      poate nu e locul aici, asa,pentru confesiuni …sper sa nu mai fie cazul de ‘donatii’in favoarea celor care nu stiu sa deosebeasca nestematele de sticla chioara

      • EU îţi mulţumesc! 😉

        Poate greşesc dar, chiar dacă unora confesiunile publice le pot părea…lipsite de pudoare, să le zic aşa, altora poate că le prinde bine citind aşa ceva, văzând, înţelegând că aşa se petrec lucrurile cu majoritatea covârşitoare a oamenilor, dar că totdeauna, fără nici o excepţie cât de măruntă, Dumnezeu nu ne vrea DECÂT binele. Chiar dacă nouă ne-ar plăcea ca totul să urmeze doar dorinţele noastre. Pentru că ni le ştim curate şi frumoase.
        La aceia mă gândesc, mai ales, când îmi mai deschid inima pe aici sau pe aiurea.

        🙂 Nu, acum am altă „problemă”: nu am eu perle atât de preţioase încât darul meu să se ridice la valoarea…destinatarului. 😉

        O noapte înstelată! 😉

      • crezi tu ca pot fi folositoare? am dubii pentru ca sunt unul care a persista in greseala 🙂 si n-a vrut sa invete 😉
        sau poate am invatat.
        cat despre pietre pretioase,lasa modestia si nu ridica destinatarul pe un soclu nemeritat 😉

  3. Eu, da, chiar cred. Pentru că mi s-a întâmplat chiar mie, de multe, multe ori, să dau exact peste „cuvântul”-răspuns de care aveam cea mai mare nevoie în momentul în care aveam cea mai mare nevoie. Cuvinte-răspuns scrise şi cu sute de ani în urmă 😉
    Fiecăruia ni se întâmplă aşa ceva. Ştii cum e: arunci o pietricică într-un lac şi habar n-ai cât de departe se duc undele formate, când şi pe cine ating şi cât de semnificativ pentru viaţa lui. 😉

    Cu siguranţă că ai învăţat tot ceea ce trebuia. 😉

    🙂 EL e prea modest şi nu vrea să stea cuminte pe soclu :))

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s