Povestea Uniunii Europene

A fost odata un taran sarac, dar cinstit, ca de aia era si sarac. El putea fi deopotriva roman, bulgar, ungur, ceh, slovac, polonez,croat ori sarb, ori albanez, ucrainean, rus, moldovean, ori turc, sau orice alta natie, importante fiind – in acest caz – saracia si cinstea. De altfel, in diverse variante,  povestea  circulă si in folclorul nou al amintitelor popoare. In satul lui, uitat de lume, se auzise ca undeva, departe, peste mari si ţări s-ar afla o cucoana înstărita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile Cucoanei. Intr-o buna zi si-a  pus  traista in bat si a plecat la drum. Ajuns la Palatul Cucoanei celeia mari, a batut la poarta si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa şada şi, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul de-abia s-a atins de ele si si-a spus necazul: –  Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna pe la noi insa-i cam lunga, tine aproape sase-sapte  luni pe an. Ca sa lucrez bine pamantul as avea nevoie de o pereche de incaltari noi. Sunt descult si mi-e frig, doar atât iti cer. Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: – Omule, esti descult si eu te inteleg… Dar, tot ce-ti pot oferi este o bască. Una noua si de calitate europeana – Armani.Tine de frig, de ploaie.” Daca a vazut asa, omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: – Totuşi e doamnă bună.Putea să nu-mi dea nimic. A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit cu un deget degerat. Apoi, la sfarsitul verii, istovit de munca pamantului, a plecat iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni,spunându-i păsul cel vechi: – Coana Mare, sunt desculţ, o pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine. Doamna l-a privit iar cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască noua-nouţă, de firmă. – Daca-i degeaba, merită s-o ia,  isi spune la intoarcere ţăranul cel sarac si cinstit. A mai trecut o iarna grea, cu chiu cu vai si, in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara şi pe când frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit iar de Doamna cea darnica pornind iar spre ea sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca. Totusi, nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si la spital a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care, iute, si-a dat seama de trebuinte, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, având mai multe  viteze si telecomanda. Omul a multumit si, intorcandu-se in satul său cu masinaria cea aratoasa, a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte fu călcat de hoti. Acestia nu gasira mare lucru, dar plecara acasa cu saci intregi de basti. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nici o basca. Hotii, oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. Asa ca, asezat comod in caruciorul sau silentios,cu mai multe viteze, a pornit iar la drum si s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: – Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit.Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti. Doamna l-a masurat din cap pana la brâu, acolo unde incepea caruciorul, si ganditoare i-a spus: –  Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de încălţări. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună basca. Aceasta poveste, ca orice poveste din popor, are autor necunoscut. Sursa :Internet (email) ………….

Dilema eterna

Ce e Iubirea si cat dureaza ea?

E o „ea”…e un „el” ?

Oare nu e decat o reactie chimica avand o durata mai lunga sau mai scurta….mai intensa sau mai slaba…mai..?

Vorbe, ganduri, istorii repetate.

Exista ?

O vizita la Pythia ar rezolva ceva?

Ganduri, vorbe, istorii..

Noapte buna!

28.03.2011

O Addenda ..ca un raspuns din partea internetului 🙂

clic AICI

1+1 = ?

Declaratie

Din basmele romanilor

Un material primit pe email.Autor necunoscut.

No comments.

Basme

După ce s-a dezvăluit adevărata faţă a personajelor aşa-zis pozitive din desenele animate, vom demonta astăzi mitul că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe  dos. Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.

Împăratul
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa,   prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete, care sigur nu-s ale lui  fiindcă moşul are vreo 80 de ani şi aia mică în jur de şaişpe.
Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Precis ca, strămoşul său care a întemeiat dinastia, se răsuceşte în mormânt.

Fata cea mare şi fata cea mijlocie
Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante, că nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mică
E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

Făt-Frumos (Fe-fe)
De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită miştoaca familiei şi nu cârjele ălelante două.

Calul
E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.

Mama Zmeilor
Este exact opusul împăratul. În primul rând, e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul ei, precum in cazul împăratului. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.

Zmeul
E un tip hotărât, energic şi forţos. Umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune?… Că  e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui!
Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile şi sudoarea lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă  cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure.
Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii ăştia din construcţii. Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei, te fac din mardeală.
Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg şi un bun trezorerier.  Dar e cam fără noroc la femei, deşi e un tip cinstit în sentimente.  I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat şi-a căutat nevastă. N-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa şi bunicul lui şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli.  Pui problema direct: „Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.”  Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am  auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita.
Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea,  ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.
Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ea ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să  se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure şi-l cărase-n cârcă până  la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit ! – i se aprind beculeţele.
Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.

Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
– dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
– dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
– dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.

Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fe-fe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem de basm din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

Noapte buna romani !

Slabiciune

O poezioara de efect :

Everyone has a weakness

But I have two:

Everything you say and

Everything you do

Sursa : AICI

Don’t …

replica favorita ca YM status a unei cunostinte 🙂

propunerea muzicala imi apartine

If I can’t…

din cufarul cu vechituri…goldies,not oldies…

Evolutionista

Reflecţiile unei Maimuţe Anecdotice

Odata, o maimuta din neamul Anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis: Atentiune! Sunt foarte afectata!
Tot circula o vorba, deloc adevarata
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasa!
Si, zau, savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneste
Când spune cum ca omul cu noi se înrudeste!
Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?
Copii lasati pe drumuri sau arme de razboi?
Am inventat, noi, cipuri si alte dracarii?
Insemne sataniste, otravuri, smecherii?
Vazut-ati pe vreunul, retras în jungla deasa,
Ca sa scorneasca arma distrugerii în masa?
Tot ce lasam în urma, când mai sarbatorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otraveste, în fiecare zi,
Paduri, câmpii, si ape, si zarile-azurii…
N-avem starlete porno sau dive-travestiti,
Si, orisice s-ar zice, nu suntem trogloditi!
Cine-a vazut în hoarda la noi bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastra-aleasa,
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa..
Cât am batut eu jungla, scuzati, n-am observat
În obstea maimuteasca vreun cocotier privat.
Urmând calea cea buna si, evident, corecta,
Adolescentii nostri parintii si-i respecta.
În ierarhia noastra, cum e firesc si drept,
Devine sef acela viteaz, agil, destept,
Capabil viata obstei s-o tina, s-o pazeasca,
De rele si primejdii turma sa si-o fereasca..
Adesea seful nostru îsi risca mândra blana,
Ca turmei sa-i gaseasca loc de dormit si hrana.
Pe când, priviti ! La oameni, fereasca Domnul sfânt,
Sefi sunt cei fara suflet si fara de cuvânt,
Corupti, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni dupa putere si dupa bunastare!
De turma lor n-au grija nici cât un bob de mei,
Conteaza doar averea si înmultirea ei.
Nu veti vedea vreodata, cât soarele si luna,
O minte de maimuta dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamna minciuna, intrigi, ura
Sunt legi de referinta, a doua lui natura.
Chiar dac-as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni vreun Iuda ori vreun informator…
Si iata înc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întâmpla razboi religios,
Nici sfinte inchizitii, nici libertati în lanturi,
Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri,
Nici ordine mondiala, si nici nationalism,
Si nici vreo îndoiala ce-aduce a ateism…
E-adevarat ca omul, acest biped gunoi,
Arata ca maimuta, dar n-a descins din noi!

Sursa : Internet

Have you ever…?

Let’s do something….amazing ! 😉

The Primer
by Christina Davis
She said, I love you.  He said, Nothing. (As if there were just one of each word and the one who used it, used it up). In the history of language the first obscenity was silence Sursa : AICI