Un raspuns

Celei care crede
sau
Celei care citeste

Draga mea, (permite-mi sa ma adresez asa,pentru prima si ultima data)

Fac o iesire in decor din acest blog pentru a-ti raspunde la vedere si pentru a nu lasa mesajele tale in vazul lumii.
N-ai vrut si nu vrei sa crezi ca nu sunt eu cel care iti inchipui ca sunt. Nu ma eschivez nicidecum dar faci o mare si regretabila confuzie,nu eorare,confuzie. Si nu esti singura 🙂 si nici prima. Am mai ‘patit’evenimentu asta acum ceva vreme tot din partea cuiva care credea ca si-a regasit iubitul din tinerete.
Imi pare tare rau ca trebuie sa repet si asa si acum ceea ce ti-am scris in notita raspuns la notita ta.
Nu sunt genul de om care sa se ascunda si sa-si nege existenta si conditia.
Sunt multi de „nu” aici dar asta e adevarul.
Nu stiu cine esti,nu ne-am cunoscut niciodata, n-am idee cum te cheama sau ce este cu tine, inteleg ca esti o femeie realizata social si profesional.
Povestea pe care mi-ai spus-o nu imi spune absolut nimic.
Nu am si nu am avut copii, in anul de care pomenesti 🙂 eram student si in niciun caz nu-mi trecea prin cap sa-mi incep viata de familie amestecand studiile cu responsabilitatea de a fi cap de familie, nici n-as fi avut unde si cum sa intretin o familie 😉
Iarta daca pot parea dur.
Ca sa dau din casa 🙂 putin, afla ca ‘floarea de mac’de care pomenesti tocmai a fost interzisa pe acest blog, gasesti cateva insemnari ale ei cu numele de Myandra. Ea a fost ‘eroina’ erorii mele sentimentale, cea pe care n-am vazut-o niciodata (si nici nu imi doresc sa o vad,ii multumesc Celui de Sus ca mi-a dat mintea cea de pe urma ca sa nu continui o asteptare inutila si paguboasa…nu spun mai multe pentru ca povestea din spatele viselor si dorintelor mele de acolo este cu totul si cu totul opusul a ceea ce am visat si sperat…doar o eroare..sentimentala) si care a fost ‘muza’ si aspiratia unei iubiri totale…din nefericire doar o ratacire…cam lunga ce-i drept,dar care m-a salvat de o greseala…oricum ea n-a dorit nimic niciodata,decat o distractie si o pierdere de vreme. Am zis ca poate voi scrie candva despre adevarul din spatele povestii poleite de mine…sau poate nu, cred ca nu merita efortul.
As vrea sa intelegi si sa crezi.
Pe undeva m-as simti jignit daca n-as considera un soi de ‘comedie a erorilor’ coincindentele pe care tu le vezi si le crezi.
Ma consider unic in felul meu si ceea ce am scris, scriu si simt nu are corespondent cu alte scrieri, e pur si simplu trairea mea, sunt starile mele de spirit.
Cat despre alternarea acestora, ce e rau in asta? Nu poti fi nici fericit de-a pururi si nici nefericit in permanenta, avem fiecare momentele noastre mai bune sau mai rele. Cred ca fericirea peerpetua nu exista iar cine mimeaza fericirea continua sau o ‘traieste’ are ceva defect, viata are si bune si rele si le intampinam fiecare asa cum suntem facuti.
Daca imbraci haina nefericirii iar e o povara prea mare si nici departe nu ajungi.
In ceea ce ma priveste am un dram de speranta, care uneori devine difuza, incerc sa ma mentin pe linia de plutire si sa nu ma imbat cu apa rece pentru ca deziluziile sunt calea cea mai sigura spre deznadejde si abandonare de sine.
Poate cineva acolo sus are grija de steaua fiecaruia dintre noi.
Inca o data te rog sa intelegi si sa nu te simti cumva ofensata de cele scrise de mine.
Putem comunca aici pe blog,poti nota si comenta daca consideri necesar ceva, poti sa pastrezi tacerea ca de cele mai multe ori. Eu iti multumesc pentru cuvinte,chiar daca nu-s eu destinatarul crezut de tine si ma bucur daca uneori ai avut un zambet si o zi senina si din ‘vina’mea.
Iti doresc multa iubire si numai bine !

PS
Nu voi mai reveni cu alte detalii,comentarii si referiri la subiectul mentionat de tine.