Conversations with God


Azi am vorbit cu Dumnezeu. De fapt am vrut sa vorbesc cu El.

Nu mi-am dorit sa devin explicit si personalizat pe acest blog desi am dat destule elemente de identificare printre randuri sau chiar evident. Inevitabil fac referire la evenimente personale dar fara sa intru in profunzimea faptelor.

Acum aproape doi ani am pierdut-o pe mama, prematur si neprevazut…am scris undeva inainte iar altcineva a gasit de cuviinta sa isi insceneze,pentru compasiune, moartea violenta prin accident de masina a propriei mame. Lugubru,nu? Si totusi am crezut, pentru ca persoana respectiva se presupunea a fi cineva care avea altfel de sentimente pentru mine decat ceilalti.

Inchid paranteza,poate inutila ,desi…

Ca fiecare am facut parastas azi,pentru ca sambata aceasta era inainte de data la care s-a intamplat …

Merg cu pomelnicul spre altar,aprind lumanare, strecor bancnota corespunzatoare, pentru a rasplati efortul slujitorilor Domnului,ma apropii si astept. Sincer,a fost prima data cand am facut asa ceva, pana acum se ducea altcineva din familie…Ma uit,aparent nimeni, dupa podoabele bisericesti vad o silueta cu mana ridicata la ureche…Daca nu ati inteles ce am dedus eu, confirmat dealtfel, va explic imediat : am aflat instantaneu ca daca vreau sa vorbesc cu El nu trebuie sa apelez la slujitorii sai, nu trebuie sa scriu pomelnice, trebuie doar sa-I stiu numarul de mobil. Pentru ca Prea Sfintia Sa vorbea cu Dumnezeu in altar, nu vreau sa cred ca s-ar fi putut intampla altceva in Casa Domnului, ar fi o blasfemie. Dupa cateva zeci de secunde de asteptare, poate cateva minute, slujitorul Domnului, de o varsta mai frageda si nu prea, a binevoit sa-mi ia ofranda si pomelnicul. N-am indraznit sa-i cer numarul de mobil al lui Dumnezeu. M-am gandit ca ar fi fost prea mult, daca vreau sa vorbesc cu El nu trebuie neaparat sa apelez la cineva sau sa-L caut in Casa Sa,e suficient sa ma gandesc la El si sa-i transmit ceea ce am de spus.

Poate gresesc, poate nu dar o Conversatiie cu Dumnezeu prin celular si in altar cred ca e cam scumpa pentru muritorii de rand.

Extrapoland, poate gresit dar gandul lucreaza in sensul asta, ma gandesc la faptul ca multe nedreptati care se intampla azi, de orice natura, sociala,umana,oricare ar fi ele, nu s-ar raspandi si nu ne-ar innegura viata daca am fi mai credinciosi si daca Biserica ar cobori mai mult si mai des printre oameni, ca adevaratii misionari, in loc sa dezbata si sa abereze (pardon de expresie dar acesta e punctul meu de vedere) in nenumarate bloguri, chiar aici pe wordpress.com, pentru rating-uri si cauze nesemnificative cand viata adevarata are nevoie de cuvantul Domnului si de alinare si intelegere.

Sau,poate,e nevoie de o noua religie a Iubirii de aproapele nostru,fara fatarnicie si cu inima deschisa, nu de un business ridicat la rangul de ‘”crede si nu cerceta”sau „sa faci ce zice popa nu ce face popa”. Si atunci, de ce se mai numesc slujitorii Domnului?

Nu astept raspuns. Intrebarile mele sunt pur retorice.