Wordsworth…la fata locului


I wandered lonely as a cloud (sau Ode to the daffodils,cum am stiut-o din cartea de engleza)

by William Wordsworth

I wandered lonely as a cloud
That floats on high o’er vales and hills,
When all at once I saw a crowd,
A host, of golden daffodils,
Beside the lake, beneath the trees
Fluttering and dancing in the breeze.

Continuous as the stars that shine
And twinkle on the Milky Way,
They stretched in never-ending line
Along the margin of a bay:
Ten thousand saw I at a glance
Tossing their heads in sprightly dance.

The waves beside them danced, but they
Out-did the sparkling waves in glee: –
A poet could not but be gay
In such a jocund company:
I gazed -and gazed -but little thought
What wealth the show to me had brought.

For oft, when on my couch I lie
In vacant or in pensive mood,
They flash upon that inward eye
Which is the bliss of solitude;
And then my heart with pleasure fills
And dances with the daffodils.

sursa : http://www.online-literature.com/wordsworth/514/

A la …Ion Baiesu


Un barbat e adus in fața judecatorului pentru ca a omorat-o pe soția lui.
– Fapta dumneavoastra e sub orice critica. Daca aveți intenția ca tribunalul
sa nu va condamne la inchisoare pe viața, trebuie sa ne expuneți motive cat
de cat plauzibile care sa va poate reduce pedeapsa.
– Domnule judecator, soția mea era asa de proasta incat nu am putut sa ma
controlez și a trebuit sa o arunc de la balcon.
– Declarația dumneavoastra este o obraznicie nemaiauzita și daca nu doriți
ca jurații sa va condamne inainte sa continuam procesul trebuie sa aveți
argumente cu adevarat plauzibile.
– Pai sa va povestesc. Locuim intr-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj și la
parter locuiește o familie de pitici. Parinții au 1 metru și copii, cel de
12 ani 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm .
In ziua respectiva i-am spus soției:
– E teribil sa fii pitic. Saracii vecini de la parter, toți sunt asa mici!
– Da, raspunde soția sunt o adevarata specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut sa spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul in piele și de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numește pigment.
– Ma lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ala se numește pergament.
– Cum poți draga sa fii asa de incult? Pergament e cand un scriitor publica
o parte din ce a scris.
– Domnule judecator, va inchipuiți ca mi-am inghițit cuvantul „fragment“ ca
sa nu mai continui discuția asta aberanta. M-am așezat pe fotoliu si am luat
un ziar sa-l rasfoiesc. Nici nu m-am așezat bine ca apare soția mea langa
mine cu o carte in mana și imi spune:
– Uite draga, asta e ceea ce scrie un scriitor si se numește carte , daca nu
aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur.
Iau carte in mana și ii spun “Draga mea, asta e o carte in limba franceza
Marchiza de Pompadour, nu trebuie sa interpretezi numele in romana” .
– Asta e buna draga, imi dai tu lecții de franceza, mie care am facut
meditații cu un vector de la facultate !!
– Ala nu se numește vector, se numește lector.
– Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ala a fost Hector și era troian.
– Hector e unitate de masura a suprafaței blegule.
– Ala e hectar draga mea.
– Ma uimești cu incultura ta. Hectar e o bautura a zeilor.
– Ala se numește nectar spun eu oftand din adancul sufletului.
– Habar nu ai, eu știu sigur ca era si o melodie pe tema asta pe care o
cantau doua prietene in duo.
– Nu se spune duo se spune duet.
– Ma scoți din sarite, cum dracu de ești asa de incuiat? Duet e cand doi
barbați se bat cu sabiile
– Ala se numește duel.
– Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.
– Domnule judecator, aveam tunel pe limba dar am simțit ca mi se face negru
in fata ochilor și nu m-am mai putut stapani și am aruncat-o pe geam.

Liniște in sala… judecatorul ia ciocanelul de pe masa, lovește cu el
puternic și spune:
– Liber, a fost un caz clar de legitima aparare. Eu o aruncam deja de la Hector.

 

autor : necunoscut

sursa : internet

Superlative


Poezia zilei

September 24th 1945

by Nâzım Hikmet Ran

The most beautiful sea:
hasn’t been crossed yet.
The most beautiful child:
hasn’t grown up yet.
Our most beautiful days:
we haven’t seen yet.
And the most beautiful words I wanted to tell you
I haven’t said yet…

sursa

http://www.marxists.org/subject/art/literature/nazim/september24th.html